Ioanaconstantin's Blog

August 2, 2010

Gura satului

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 3:00 pm
Tags: , , , ,

În fiecare vară îmi amintesc că oamenii de la țară sunt minunați, decenți și demni în marea lor majoritate dar au un defect prea mare: bârfesc sau judecă (habar nu am care dintre cele două cuvinte e cel mai corect). De la haine, la păr, până la felul cum te-ai închinat duminica la slujbă… nimic nu pare să le scape.

Problema e că eu nu sunt genul de persoană care se dă de ceasul morții după aparențe.. așa că am ajuns la bunici la cimitir in pantaloni de trening si maieu. Evident că omisesem că nu durerea mea, nu oboseala, nu lipsa de importanță pe care o dau hainelor si aparențelor sunt esențiale ci bârfa celor 3-4 femei care așteptau începerea slujbei și care se îmbrăcaseră în cele mai alese haine.

Iertați-mă, va rog, fiindcă eu, în lumea mea, credeam că hainele dacă sunt curate e suficient… se pare că trebuie să fie și cele mai bune… iar semnul de închinăciune să fie o mătanie….

Să moară capra vecinului? Să moară!

Anunțuri

Iulie 23, 2010

Rugă și haos

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 11:40 am
Tags: , , , , , ,

Am trăit mai bine  de 19 ani de viață înălțându-mi privirea spre cer și cerând tot soiul de lucruri materiale, fixe, seci, fără substanță… și acum îmi dau seamă că de fapt e sfâșietor să nu ai liniște, să nu fii împăcat, să nu ai iubire, să pierzi oameni dragi, să înțelegi că haosul e de fapt starea naturală în care locuiești și cu care te hrănești. Și în momentele astea te îndrepți cu privirea spre cer…. dar nu degeaba… mai sper.

Sunt atâtea lucruri minunate și atâția oameni dragi care roiesc în jurul nostru și pe care ochii noștri nu reușesc să le deslușească și să-i vadă. Vremea trece și vorba cântecului ” Toate au fost la vremea lor ceva exagerat”, și ne transformăm din oameni mici în adulți încărcați de cotidianul arzător și de legile dure ale existenței.

Mă uit la toți copilașii cu care am copilărit în satul bunicilor și îi văd cu bebeluși în brațe… și nu înțeleg când au trecut de la plastelină la scutece… și nu mă mai regăsesc nici pe mine… iar oglinzile îmi conturează cu abundență cearcănele și înțeleg acum totul: Eu adaug ani vieții, nu viață anilor! Voi să nu faceți așa!

sursa foto: galeria personală

Blog la WordPress.com.