Ioanaconstantin's Blog

Septembrie 20, 2010

Septembrie, luni

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 7:32 am
Tags: , ,

Plouă. Picurii alunecă în spatele memoriei și rulează un film alb-negru în timp ce ceața se ridică grăbită… De fapt.. e doar o închipuire… o nălucă.

E septembrie, luni. E toamnă peste tot.. în memorie, în trecut, în ochi, în suflet, în viitor, în pomi, în pământ, pe cer. Și e luni… nu știu cum se face dar zilele de luni sunt convinsă că sunt de luni… marți ar putea fi la fel de bine miercuri, iar joi aproape, aproape, că ar putea fi sâmbătă… dar luni.. luni e luni.

E o toamnă goală, tristă, roasă de durere, sfârșiată, zdrențuită… dar e o toamnă care te lasă sub umbrelă să visezi, să ai ambiții, țeluri și orizonturi largi. Căci… lungul drum spre viitor e pavat cu priviri.

O toamnă liniștită vă doresc!

Anunțuri

August 26, 2010

Deci 20

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 4:19 pm
Tags: , , , ,

     ″Nicăieri nu ne vom simţi mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit.″(O.Paler)

Poate că 20 e prea puțin și viața oricum mai are multe de oferit ( și bune și rele) însă atunci când te întorci într-o vară caniculară în locul în care ai copilărit și găsești o casă goală, atunci când bunica îți moare în brațe, atunci când vișinii își scutură frunzele pe umerii tăi bronzați de soarele hoț care s-a furișat printre crengi, atunci când bunicii și fratele îți zâmbesc de pe pozele crucilor… atunci te simți bătrân, trist, prea singur și pustiit… și te simți așa chiar și la 20 de ani. Și toată goliciunea asta o vei purta o viață întreagă.

Când eram mică aveam senzația că 20 de ani este o vârstă atât de îndepărtată încât în momentul în care o voi atinge voi avea deja toată fericirea și toată iubirea din lume, toată împlinirea și liniștea pe care oricine o poate avea. Acum realizez că am doar toată tristețea disponibilă în spațiul în care trăiesc, înțeleg că în ultimul an am pierdut oameni care îmi garantau că încă se mai poate trăi frumos și demn. În ultimul an mi-a fost golit sufletul de liniște și de bucurie și mi-a fost umplut cu lacrimi și tranșee de suferință.

       Dar nu mă plâng. Constat doar. M-am maturizat irecuperabil și am devenit mai puternică. Dar și mai rece. Am învățat să mă lupt și am înțeles că atunci când pierzi oamenii cei mai importanți, probabil, până în acel moment nu mai am nimic de pierdut. Și, înțelegi că trebuie să lupți pentru tot ce e al tău, fără resentimente, cu răceală, ținând mereu ținta în orizontul vizual. Dar, să știți că în spatele castelului de gheață se găsește copilul pe care îl cunoaștem cu toții, copilul bun, blând și a cărui inimă stă deschisă spre a cuceri marea dragostea și lumea toată.

Am avut și succese și bucurii dar….

Dacă ar fi să-mi urez eu mie ceva, mi-aș da un sfat pe care l-am ” furat” din filmul: The Curious Case of Benjamin Button:

         „There’s no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you’re proud of. If you find that you’re not, I hope you have the strength to start all over again.”

Gata… 

Eu vă mulțumesc că m-ați ascultat și vă rog să mă iertați că m-am deschis așa de mult. Sunt lașă. N-am fost așa. Numai lașii își pot vărsa tot amarul lor către lumea întreagă. Cei puternici țin cu ei totul. Dar, probabil că, uneori mai sunt și scăpări… Ș-apoi…. Câte frustrări, câte regrete, câte dureri purtăm fiecare cu noi… ne-ar lua ani întregi să le povestim, să le scriem….

Concluzionând: a rămas gol, în ochii goi ciudați.

Zile de toamnă liniștite vă doresc și vă mulțumesc tuturor pentru tot,

 

La bună recitire,

Ioana C.

Iulie 8, 2010

Pod spre viitor

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 1:23 pm
Tags: , , ,

În momente de criză ne construim poduri imaginare între noi și viitor pe care le tranversăm cu ochii minții și ne cuibărim în culcușul liniștit al imaginației. Ne trezim în dimineața următoare și ceasul deșteptător dă alarma unui nou travaliu în care uităm să ne mai stabilim și întâlniri cu noi.

Când tăcerea lovește ne cufundăm în taskuri și deadline-uri stabilite de alții pentru a amâna momentele cruciale în care din oglindă se aude vocea rece a tristeților noastre derizorii.

sursa foto: freedigitalphotos

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.