Ioanaconstantin's Blog

Octombrie 31, 2010

Scurt tratat despre prietenie

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 4:35 pm
Tags: , , , ,

‘Vor exista mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara.” – Gabriel Garcia Marquez 

Se spune că famlia o primești și nu ți-o alegi însă prietenii ți-i alegi. Și atunci, oare de ce sunt mai mari dezamăgirile când vine vorba de prieteni? Cumva eu cred că nu suntem cu adevărat dezamăgiți de ei ci de noi pentru că noi am ales să ne punem toată încrederea în ei.

”Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane.” – Octavian Paler

Nu cred în ciorba reîncălzită în nicio relație interumană. Și asta fiindcă în mintea mea verbul a dezamăgi are formă de plural când vine vorba de substantive. Iar o primă dezamăgire este doar preludiul celor care vor urma.

Adevărul e că de fapt am obosit să găsesc motive pentru răceala unor oameni pe care îi consideram prieteni. Am stat am filosofat și am ajuns la concluzia că nu poți obliga pe nimeni să îți fie prieten. Îl poți mitui cu o cafea să stea și să te asculte agonizând, îl poți păcăli cu o ieșire la film să te plângi de cât de tristă e viața ta, te poate mitui la rândul său să rămâi noaptea până târziu și să îl asculți cum suferă din iubire, din ură… sau din pur narcisism… dar asta nu înseamnă că vă leagă o frumoasă poveste de prietenie.

Am acceptat asta, vreau să cred că am înțeles… și toată detașarea cu care vorbesc e doar cenzurarea sentimentului de pură decepție pe care îl am. Dar în viață esențial e să învățăm să iertăm, să uităm și să acceptăm. Iar apoi să privim de la balcon viața cu răceală…

poza de aici

 

Octombrie 3, 2010

Povești din tren

Filed under: social — ioanaconstantin @ 4:21 pm
Tags: , , , , , ,

Merg  cu trenul de când eram doar un ghemotoc în brațele bunicilor și aproape că știu cu ochii închiși fiecare părticică din priveliștile pe care ruta Craiova-București le poate arunca în ochii noștri înfometați de verde. S-au schimbat multe dar păstrez în memorie imaginile din trecut… imaginile care erau mult mai curate, mai clare si mai naturale (asta dacă natura mai e naturală). S-a schimbat și Oltul… dintr-o mare de apă într-o plajă ciudată cu bancuri de nisip și cu din ce în ce mai puțini pescari. Un singur lucru a rămas constant: oamenii. Și ei pot fi împărțiți cu ușurință în două-trei categorii esențiale: vorbăreții, gălăgioșii/mitocanii și oamenii care stau și ascultă, cărând cu ei povești triste, amare, uneori prea dureroase.

În ultima mea călătorie am întâlnit un bătrân care ar putea cu ușurință să câștige orice concurs de fizică, matematică, filosofie, sport, literatură sau istorie. Are 70 și ceva de ani și a fost campion național la box…. a lucrat pentru japonezi pe vrea comuniștilor dar a făcut și vreo 2 ani de închisoare pentru că i-a vorbit de rău pe ruși dar și pe Ceaușești.  A locuit câțiva ani în Franța, Belgia, Italia și Japonia. Face probleme de fizică din revista de fizică… așa pentru plăcerea artei și pentru a nu-și ieși din mână. Nu e vreun domn sofisticat, îmbrăcat în costum… are diabet, e îmbrăcat în haine rupte, murdare, care emană un miros greu de suportat, are un  baston din lemn și o sacoșă murdară… dar e resemnat… trăiește prin trecutul pe care l-a avut, are o demnitate extremă… nu cere nici milă și nici nu i se pare că pensia pe care o are e mică… ba chiar consideră că aproape 1.000 de lei e mult.

Îl enervează doar că trenurile au început să aibă întârzieri de mai bine de 45 de minute. Și motivul pentru asta aș vrea să-l cunosc și eu… Sau mai exact dragă CFR-ule… de ce trebuie eu să îmi pierd aproape o oră din viața mea pentru că tu nu respecți programul?

Am senzația că oamenii de valoare sunt ” ajutați” să se piardă cât mai repede în țara asta. Și avem deja o tradiție în a ne uita campionii și bătrânii. Păcat.

Blog la WordPress.com.