Ioanaconstantin's Blog

Noiembrie 9, 2010

Sărăcia ca formă de violență

Filed under: social — ioanaconstantin @ 4:50 pm
Tags: , , , , , ,

Saracia este cea mai rea formă de violență. (Gadhi)

Lumea se împarte de fapt în mai multe lumi. Iar lumea adevărată, lumea-junglă, ajungi să o cunoști cel mai bine în periferii (de orașe, de sate), doar în mediile în care oamenii sunt mai săraci, mai puțin educați și au ca repere violența, agresivitatea. Lupta lor de supraviețuire e o luptă la propriu care se supune principiului: supraviețuiește cel mai puternic.

Rămâne o întrebare: care sunt șansele de reeducare, de cizelare pe care le au acei copii care se nasc în astfel de medii? Cred că niciun mediu nu îi poate schimba în esență pentru că e aproape imposibil să modifici ceva ce e genetic.

Desigur, cel mai adesea îi discriminăm pe acești oameni, îi judecăm și îi catalogăm dar uităm că în momentul în care nevoile noastre bazice nu ne sunt satisfăcute reacționăm aproape asemănător. Când sărăcia lucie urlă…. și omul, prin natura sa, se manifestă violent.

Dar ca întotdeauna există și excepții… am întâlnit și oameni săraci dar demni, oameni care trăiesc mai curat, mai frumos, mai cu teamă de divinitate, decât cei mai bogați, mai stilați și mai educați oameni….

Anunțuri

Octombrie 3, 2010

Povești din tren

Filed under: social — ioanaconstantin @ 4:21 pm
Tags: , , , , , ,

Merg  cu trenul de când eram doar un ghemotoc în brațele bunicilor și aproape că știu cu ochii închiși fiecare părticică din priveliștile pe care ruta Craiova-București le poate arunca în ochii noștri înfometați de verde. S-au schimbat multe dar păstrez în memorie imaginile din trecut… imaginile care erau mult mai curate, mai clare si mai naturale (asta dacă natura mai e naturală). S-a schimbat și Oltul… dintr-o mare de apă într-o plajă ciudată cu bancuri de nisip și cu din ce în ce mai puțini pescari. Un singur lucru a rămas constant: oamenii. Și ei pot fi împărțiți cu ușurință în două-trei categorii esențiale: vorbăreții, gălăgioșii/mitocanii și oamenii care stau și ascultă, cărând cu ei povești triste, amare, uneori prea dureroase.

În ultima mea călătorie am întâlnit un bătrân care ar putea cu ușurință să câștige orice concurs de fizică, matematică, filosofie, sport, literatură sau istorie. Are 70 și ceva de ani și a fost campion național la box…. a lucrat pentru japonezi pe vrea comuniștilor dar a făcut și vreo 2 ani de închisoare pentru că i-a vorbit de rău pe ruși dar și pe Ceaușești.  A locuit câțiva ani în Franța, Belgia, Italia și Japonia. Face probleme de fizică din revista de fizică… așa pentru plăcerea artei și pentru a nu-și ieși din mână. Nu e vreun domn sofisticat, îmbrăcat în costum… are diabet, e îmbrăcat în haine rupte, murdare, care emană un miros greu de suportat, are un  baston din lemn și o sacoșă murdară… dar e resemnat… trăiește prin trecutul pe care l-a avut, are o demnitate extremă… nu cere nici milă și nici nu i se pare că pensia pe care o are e mică… ba chiar consideră că aproape 1.000 de lei e mult.

Îl enervează doar că trenurile au început să aibă întârzieri de mai bine de 45 de minute. Și motivul pentru asta aș vrea să-l cunosc și eu… Sau mai exact dragă CFR-ule… de ce trebuie eu să îmi pierd aproape o oră din viața mea pentru că tu nu respecți programul?

Am senzația că oamenii de valoare sunt ” ajutați” să se piardă cât mai repede în țara asta. Și avem deja o tradiție în a ne uita campionii și bătrânii. Păcat.

Iunie 11, 2010

Lipsa de reacție

Filed under: social — ioanaconstantin @ 1:00 pm
Tags: , , ,

Mă obsedează de mai bine de un an o știre despre o femeie care era casieriță într-un hypermarket din Germania și care a fost dată afară pentru că nu dăduse  rest echivalentul unui ban românesc. (adică nu 1.000 de lei vechi, ci 100 de lei vechi).  La noi… nu ți se mai dau nici 1-2 lei uneori rest.

E o problemă de educație, de bun-simț, de respect și de demnitate. Multă vreme i-am judecat pe aceia care sună la poliție când o mașină staționeză aiurea sau când proprietarul chioșcului din colț își ține lăzile de băuturi pe spațiul public fără autorizație… dar am ajuns la concluzia că aceia care fac tot felul de reclamații și de plângeri sunt mai curând de apreciat decât de disprețuit.

Cu toții observat nereguli și ilegalități în jurul nostru, cu toții comentăm cu familia și cu prietenii dar niciodată nu avem curajul să comentăm și oficial…. și deja e prea târziu pentru reacție… țara asta e bolnavă!

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.