Ioanaconstantin's Blog

Octombrie 31, 2010

Scurt tratat despre prietenie

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 4:35 pm
Tags: , , , ,

‘Vor exista mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara.” – Gabriel Garcia Marquez 

Se spune că famlia o primești și nu ți-o alegi însă prietenii ți-i alegi. Și atunci, oare de ce sunt mai mari dezamăgirile când vine vorba de prieteni? Cumva eu cred că nu suntem cu adevărat dezamăgiți de ei ci de noi pentru că noi am ales să ne punem toată încrederea în ei.

”Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane.” – Octavian Paler

Nu cred în ciorba reîncălzită în nicio relație interumană. Și asta fiindcă în mintea mea verbul a dezamăgi are formă de plural când vine vorba de substantive. Iar o primă dezamăgire este doar preludiul celor care vor urma.

Adevărul e că de fapt am obosit să găsesc motive pentru răceala unor oameni pe care îi consideram prieteni. Am stat am filosofat și am ajuns la concluzia că nu poți obliga pe nimeni să îți fie prieten. Îl poți mitui cu o cafea să stea și să te asculte agonizând, îl poți păcăli cu o ieșire la film să te plângi de cât de tristă e viața ta, te poate mitui la rândul său să rămâi noaptea până târziu și să îl asculți cum suferă din iubire, din ură… sau din pur narcisism… dar asta nu înseamnă că vă leagă o frumoasă poveste de prietenie.

Am acceptat asta, vreau să cred că am înțeles… și toată detașarea cu care vorbesc e doar cenzurarea sentimentului de pură decepție pe care îl am. Dar în viață esențial e să învățăm să iertăm, să uităm și să acceptăm. Iar apoi să privim de la balcon viața cu răceală…

poza de aici

 

Anunțuri

August 26, 2010

Deci 20

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 4:19 pm
Tags: , , , ,

     ″Nicăieri nu ne vom simţi mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit.″(O.Paler)

Poate că 20 e prea puțin și viața oricum mai are multe de oferit ( și bune și rele) însă atunci când te întorci într-o vară caniculară în locul în care ai copilărit și găsești o casă goală, atunci când bunica îți moare în brațe, atunci când vișinii își scutură frunzele pe umerii tăi bronzați de soarele hoț care s-a furișat printre crengi, atunci când bunicii și fratele îți zâmbesc de pe pozele crucilor… atunci te simți bătrân, trist, prea singur și pustiit… și te simți așa chiar și la 20 de ani. Și toată goliciunea asta o vei purta o viață întreagă.

Când eram mică aveam senzația că 20 de ani este o vârstă atât de îndepărtată încât în momentul în care o voi atinge voi avea deja toată fericirea și toată iubirea din lume, toată împlinirea și liniștea pe care oricine o poate avea. Acum realizez că am doar toată tristețea disponibilă în spațiul în care trăiesc, înțeleg că în ultimul an am pierdut oameni care îmi garantau că încă se mai poate trăi frumos și demn. În ultimul an mi-a fost golit sufletul de liniște și de bucurie și mi-a fost umplut cu lacrimi și tranșee de suferință.

       Dar nu mă plâng. Constat doar. M-am maturizat irecuperabil și am devenit mai puternică. Dar și mai rece. Am învățat să mă lupt și am înțeles că atunci când pierzi oamenii cei mai importanți, probabil, până în acel moment nu mai am nimic de pierdut. Și, înțelegi că trebuie să lupți pentru tot ce e al tău, fără resentimente, cu răceală, ținând mereu ținta în orizontul vizual. Dar, să știți că în spatele castelului de gheață se găsește copilul pe care îl cunoaștem cu toții, copilul bun, blând și a cărui inimă stă deschisă spre a cuceri marea dragostea și lumea toată.

Am avut și succese și bucurii dar….

Dacă ar fi să-mi urez eu mie ceva, mi-aș da un sfat pe care l-am ” furat” din filmul: The Curious Case of Benjamin Button:

         „There’s no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you’re proud of. If you find that you’re not, I hope you have the strength to start all over again.”

Gata… 

Eu vă mulțumesc că m-ați ascultat și vă rog să mă iertați că m-am deschis așa de mult. Sunt lașă. N-am fost așa. Numai lașii își pot vărsa tot amarul lor către lumea întreagă. Cei puternici țin cu ei totul. Dar, probabil că, uneori mai sunt și scăpări… Ș-apoi…. Câte frustrări, câte regrete, câte dureri purtăm fiecare cu noi… ne-ar lua ani întregi să le povestim, să le scriem….

Concluzionând: a rămas gol, în ochii goi ciudați.

Zile de toamnă liniștite vă doresc și vă mulțumesc tuturor pentru tot,

 

La bună recitire,

Ioana C.

Blog la WordPress.com.