Ioanaconstantin's Blog

Decembrie 12, 2010

secretele trecutului

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 10:15 am
Tags: , ,

În trecut ne simțim în siguranță pentru că avem impresia că nimic rău nu ni se mai poate întâmpla dar uităm că tot ceea ce a trecut se poate întoarce, poate reveni cu forță înapoi în viețile noastre.

Nu putem fugi de trecut, negând și ascuzând ceea ce a fost cândva. Nu putem să credem că putem ascunde la nesfârșit lucruri și oameni care au făcut parte din viața noastră. Adevărurile pe care le purtăm cu noi sunt mai puțin periculoase și atrag mai puține judecăți decât secretele noastre. E fals că secretele noastre le purtăm o viață cu noi și că ele mor cu noi. Ele trăiesc dincolo de noi, împreună cu noi… și în momentele de liniște ele vor fi singurul film care va rula despre noi.. independent de noi.

Decembrie 5, 2010

Altfel

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 2:24 pm
Tags: , , , , , , ,

Amintirile sunt singurele pe care nimeni nu ni le poate lua niciodată… trăim prin ele, iubim prin ele… și suntem în siguranță cu ele….

Eu îmi amintesc așa….

<<E dimineață de decembrie. Focul mocnește tăcut în plită.

Am 5 ani.

Lemnele trosnesc deodată. ” A plesnit un drac!”, spune bunica. ’’Așa se zice când trosnesc lemnele așa.’’ O franzelă mai veche stă pe plită… să se mai înmoaie. Din ligheanul alb mirosul aluatului de cozonaci miroase ca un vârtej de lămâie, rom, zahăr și cacao… e așa dulce… și se lipește pe buze. Promit pentru a mia oară să nu mai mănânc pentru că îmi face rău la stomac. Mă mai joc puțin cu degetele prin el, până bunica decide să-l facă cozonaci și să-l pună sus pe soba din dormitor ca să crească. Sunt prea mică să ajung acolo… așa că îmi găsesc altceva de făcut.

Mă duc în curte după bunicul care sparge lemne pentru cuptor. Ciobănel, câinele nostru ciobănesc mioritic, se uită galeș din cotețul lui. E ultima iarnă în care bunicul mai e sănătos. Probabil Ciobănel știa. E frig… dar e un frig cald. Zăpada strălucește. Încă mai credeam că e făcută din zahăr… cum mai credeam și că zahărul e de dulce… doar e dulce, nu? Mama se ceartă cu bunica și bunica se ceartă cu mama. Niciodată n-au fost calme și blânde una cu alta. Mă întorc în casă. Bunica pregătește pana de pasăre ca să ungă cu ou cozonacii pe deasupra ca să iasă strălucitori… cum numai ea știa să-i facă. Mă joc cu pana puțin până le vine rândul cozonacilor. Bunicul mă trage cu sania pe stradă. Am obrajii roșii, bunica îl ceartă de frică să nu răcesc.

Seara am 7 cozonaci superbi și rumeni… dar pot mânca abia mâine când e Crăciunul. Trebuie să fiu cuminte… doar vine Moșul. Dar Moșul nu știe că eu am căutat deja prin paltonul bunicului și am găsit toate portocalele și mandarinele. Am și mâncat câteva. Mă va ierta…. M-a iertat!>>

Decembrie 2, 2010

traseu de noapte

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 4:36 pm
Tags: , , , ,

luna și-a întins scena

peste plapuma de simple depresii nocturne

sirene de ambulanțe grăbite

zgârie liniștea unui oraș în care

zgomotul e o stare de pace

e încă devreme

iar noaptea colindă prin amintiri.

Octombrie 31, 2010

Trecutul la trecut

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 6:58 am
Tags: , , , , , ,

Uneori miroase a trecut. În diminețile în care aburul frigului se declină pe geam miroase a amintiri trecute dintr-un trecut pierdut prin noianul de ceasuri care s-au mai și defectat între timp.

Cumva vine iarna și brusc încep mirosurile trecutului să se concretizeze în imagini cu oameni dragi alături de care am împărțit trecutul. Pozele arată oameni care acum ni se par ciudați căci viața nu a fost tocmai blândă cu ei. Un flash, un colaj de imagini și mirosuri….

Cozonac, lămâie, zăpadă, omul de zăpadă, stelele prinse parcă cu lipici lichid de cer, frunzele arămii prinse în buchete în vaza din sufragerie… și toate astea au fost. Acum… doar frâne pe străzi părăsite, doar rugi indiscrete, doar haine noi și vorbe dure…. acum doar trecutul din buzunare ne mai amintește că e probabil să fi fost de fapt altcineva cândva. Cine suntem azi?

Azi… dureri indiscrete, refulări, refugii, frustrări, oameni ce ne-au fost prieteni și astăzi au rămas doar simple cunoștiințe.

Cum vor fi anii noștrii viitori?

(Bunicului… melodia)

Poza de aici

August 26, 2010

Deci 20

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 4:19 pm
Tags: , , , ,

     ″Nicăieri nu ne vom simţi mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit.″(O.Paler)

Poate că 20 e prea puțin și viața oricum mai are multe de oferit ( și bune și rele) însă atunci când te întorci într-o vară caniculară în locul în care ai copilărit și găsești o casă goală, atunci când bunica îți moare în brațe, atunci când vișinii își scutură frunzele pe umerii tăi bronzați de soarele hoț care s-a furișat printre crengi, atunci când bunicii și fratele îți zâmbesc de pe pozele crucilor… atunci te simți bătrân, trist, prea singur și pustiit… și te simți așa chiar și la 20 de ani. Și toată goliciunea asta o vei purta o viață întreagă.

Când eram mică aveam senzația că 20 de ani este o vârstă atât de îndepărtată încât în momentul în care o voi atinge voi avea deja toată fericirea și toată iubirea din lume, toată împlinirea și liniștea pe care oricine o poate avea. Acum realizez că am doar toată tristețea disponibilă în spațiul în care trăiesc, înțeleg că în ultimul an am pierdut oameni care îmi garantau că încă se mai poate trăi frumos și demn. În ultimul an mi-a fost golit sufletul de liniște și de bucurie și mi-a fost umplut cu lacrimi și tranșee de suferință.

       Dar nu mă plâng. Constat doar. M-am maturizat irecuperabil și am devenit mai puternică. Dar și mai rece. Am învățat să mă lupt și am înțeles că atunci când pierzi oamenii cei mai importanți, probabil, până în acel moment nu mai am nimic de pierdut. Și, înțelegi că trebuie să lupți pentru tot ce e al tău, fără resentimente, cu răceală, ținând mereu ținta în orizontul vizual. Dar, să știți că în spatele castelului de gheață se găsește copilul pe care îl cunoaștem cu toții, copilul bun, blând și a cărui inimă stă deschisă spre a cuceri marea dragostea și lumea toată.

Am avut și succese și bucurii dar….

Dacă ar fi să-mi urez eu mie ceva, mi-aș da un sfat pe care l-am ” furat” din filmul: The Curious Case of Benjamin Button:

         „There’s no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you’re proud of. If you find that you’re not, I hope you have the strength to start all over again.”

Gata… 

Eu vă mulțumesc că m-ați ascultat și vă rog să mă iertați că m-am deschis așa de mult. Sunt lașă. N-am fost așa. Numai lașii își pot vărsa tot amarul lor către lumea întreagă. Cei puternici țin cu ei totul. Dar, probabil că, uneori mai sunt și scăpări… Ș-apoi…. Câte frustrări, câte regrete, câte dureri purtăm fiecare cu noi… ne-ar lua ani întregi să le povestim, să le scriem….

Concluzionând: a rămas gol, în ochii goi ciudați.

Zile de toamnă liniștite vă doresc și vă mulțumesc tuturor pentru tot,

 

La bună recitire,

Ioana C.

Iulie 12, 2010

de 15 ani pentru eternitate

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 10:00 pm
Tags: , , ,

Ș.,

(lui Ș., copilul  bolnav de Sindromul Down care a schimbat viziunea mea despre viață, despre tristețe și despre lupta cu existența… )

Aici e toamnă…chiar dacă soarele izbește cu putere în luna lui iulie…. sufletul e zgribulit și durerea taie inima precum măcelarul șunca. E stare de durere, de frustrare, de ură… de strigăt spre cer… și dorință de fugă, dor de alte locuri în care să fie mai bine… mai liniște… în casă acum e iad… și bunica se luptă să ajungă în rai…. sau poate Domnul a fost bun cu ea și a ajuns deja…

Închei scurt anul ăsta… sunt obosită, debusolată, tristă și singură… atât de singură încât aud scârțâitul trecutului pe geamuri… și câtă teamă de viitor…

La mulți ani, suflete drag! pentru 15 ani și pentru eternitate

Iulie 8, 2010

Pod spre viitor

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 1:23 pm
Tags: , , ,

În momente de criză ne construim poduri imaginare între noi și viitor pe care le tranversăm cu ochii minții și ne cuibărim în culcușul liniștit al imaginației. Ne trezim în dimineața următoare și ceasul deșteptător dă alarma unui nou travaliu în care uităm să ne mai stabilim și întâlniri cu noi.

Când tăcerea lovește ne cufundăm în taskuri și deadline-uri stabilite de alții pentru a amâna momentele cruciale în care din oglindă se aude vocea rece a tristeților noastre derizorii.

sursa foto: freedigitalphotos

Iulie 2, 2010

Până la cer si dincolo de el

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 7:08 am

Săptămâna trecută a urcat si bunica pe o stea… s-a așezat pentru eternitate în ceruri, lângă bunicul…

Am avut mintea blocată în ultimele zile… dar sufletul meu va rămâne blocat pentru totdeauna în trecut. Mi-au rămas doar flashuri și mirosuri… cozonacul, câmpul, strugurii transformați în stafide, căpșunile din grădină, hainele croșetate, sfaturile, vocea, zâmbetul, sentimentul că lor le pot vorbi ca și când mi-aș vorbi mie…

Am crezut pentru o secundă că am pierdut-o dar am înțeles apoi că nu e așa. Unul dintre preoții care au ținut slujba a spus: Un lucru despre care știi unde e, nu e piedut!

Am să spun din nou: a fost o onoare pentru mine să îi am ca bunici, un privilegiu. Bunicul a fost iubirea vieții mele, iar bunica…. un model, cel mai coerent și mai bun model. Iar amândoi au vărsat din cupa cu demnitate, respect, iubire, frachețe, sobrietate și ambiție și peste mine…. Mulțumesc!:) Și mai ar fi și cei 50 de ani de căsnicie pe care i-au avut…

Dumnezeu să îi aibă în grijă!

p.s. sper ca voi să fii avut o săptămână mai liniștită!

la bună recitire!

Mai 11, 2010

cel mai bun film din U.E. si nu filmul crizei

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 9:46 pm
Tags: , , ,

De azi puteți citi articole scrise de mine și pe site-ul revistei Renne.

Pentru început vă invit să citiți despre filmul Concertul, regizat de  Radu Mihăileanu, film care a obținut premiul David di Donatello ( premiu echivalent al Oscarurilor) pentru secțiunea: cel mai bun film din Uniunea Europeană.

Pentru regizorul român este al doilea premiu David di Donatello, primul a fost obținut în 1998 cu pelicula Trenul Vieții.

Pentru a citi articolul: click aici.

P.S. : Cel mai bun film din U.E. nu a fost pelicula: Criza financiară! Păcat! Eu aș fi pariat pe această minunată creație artistică a bancherilor de pretutindeni!

 

Aprilie 27, 2010

culeg vise

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 7:44 pm
Tags: , , ,
S-a lăsat noaptea, se mai văd doar luminițele felinarelor trișând printre ramurile copacilor larg deschiși într-o îmbrățișare ce va ține o eternitate.
E uimitor cât de repede s-a lăsat întunericul. Cu ochii în wordul deja agasant, scriind la trei proiecte în paralel am uitat că și soarele se duce la culcare.
Se lasă liniștea unei nopți albe în care ascult muzica frânelor triste și grăbite. Și culeg vise… ca în fiecare noapte… și le scap printre degete până dimineață. Culeg vise exact ca în cântecul Paulei Seling. Culeg din trecut amintirea abecedarului primit de la școală, îmbrăcat în coperți albastre lucioase, cu etichetă sclipicioasă.
Și apoi flashul liniilor care trasau spațiul de scris din caiet. Acum fixăm paragrafe și stiluri de scriere… acum nu mai avem teme, avem proiecte și deadline-uri. Acum nu mai desenăm euglena verde ci salvăm poze de pe net fără să mai indicăm sursele.
Culeg amintirea primei teze… ultimului clopoțel din liceu..
Și apoi amintirea vremurilor în care orele erau împărțite în 50 de minute plus 10 minute de pauze…. Pauzele lungi și dese-cheia marilor succese! ( ce ironie). Acum timpul e împărțit în zile și nopți. Sau zile cu soare și zile cu lună.
Și-mi repet: nu timpul trece, ci noi trecem prin el.
 Până la 5 dimineața mai e… mai sunt un teanc de foi de citit și niște drafturi de scris. Ș-apoi o să sune iar ceasul… și o să alergăm după autobuz și o să ne îmbulzim la metrou… și din când în când câte un copil trece alergând râzând cu ghiozdanul agățat peste uniforma tristă…..
 E iar vară!
 
 

Blog la WordPress.com.