Ioanaconstantin's Blog

Martie 20, 2013

Lecția

Filed under: Uncategorized — ioanaconstantin @ 9:01 am

Dacă te-aș lega la ochi și te-aș pune să ajungi acasă de la o distanță oarecare cum te-ai descurca? Ai știi fiecare bordură, fiecare trecere de pietoni, ai știi fiecare pom unde e și fiecare denivelare? Sau te-ai împiedica de 100 de ori?

Mă întorceam de la cumpărături și eram la 3 minute de blocul meu când am văzut în fața mea un bătrân cu un băț care căuta o bordură de care spera că nu se va împiedica. Am trecut pe lângă el, dar loviturile bățului în beton îmi sunau în minte fără oprire așa că m-am întors ș-atunci m-a rugat să-l iau cu mine: „Oriunde mergeți dumneavoastră”. Avea un pantof albastru și unul negru, o haină de fâș largă și o sacoșă ruptă. Plângea și a continuat să plângă tot drumul. L-am întrebat unde trebuie să ajungă și insista doar să-l ajut puțin, oriunde merg eu e bine. L-am convins să-mi spună unde stă și am pornit împreună pe trotuar.

Mi-a povestit că a fost să plătească cablul că are un nepot care vine în vizită și vrea să se uite la tv. Mă întreb dacă tot vroia cablu de ce nu și-l plătea singur? Care e logica din spatele motivației de a-l pune pe un bătrân de 82 de ani orb să meargă jumate de oră pe jos doar ca să plătească o nenorocită de factură?

Cunoștea fiecare denivelare, fiecare bordură, știa fiecare trecere de pietoni și locul fiecărui pom. Cunoștea istoria clădirilor, a tresărit când a trecut un câine pe lângă el: „Ce-a fost asta? Un animal? Un câine?” Când i-am zis că a fost un câine a zâmbit și fața i s-a luminat. Soția i-a murit pe 1 martie și îl durea că n-a fost la îmormântare.

Mi-a spus că în drum spre firma de cablu a cazut, s-a împiedicat de o bordură despre care nu știa că e acolo. De fapt, nu era o bordură ci un Gigel inteligent care a uitat să acopere ceva după o lucrare.

A auzit râsetele copiilor de la o școală și a zâmbit din nou: „Aici e școala”. Mi-a povestit că are un magazin în colțul blocului de unde cumpără lapte și pâine…

Și tot drumul ăsta de fix 16 minute m-a învățat mai mult decât am trăit până acum. M-a șocat cum toată teama și durerea lui se transformaseră în curaj. Un curaj născut din lacrimi și suferință. Un curaj născut poate din resemnare, poate din durere… Un curaj care se prelingea cu bunătate spre noi.

Am tranversat împreună 3 treceri de pietoni și am trecut printr-o parcare. L-am lăsat aproape de bloc cu ochii în lacrimi și insistând că trebuie să-mi mulțumească cumva. S-a îndepărtat de mine încet și loviturile bățului în beton se auzeau ca un ecou pe o stradă unde toți mergeau în toate direcțiile, grăbiți și vorbind la telefonele lor scumpe, mergând spre job urile lor minunate, plini de griji. Pe o altă stradă cu siguranță nepotul lui alerga spre ceva grăbit… Dar sigur are nevoie de cablu și de un bunic care să-i plătească factura.

 

Anunțuri

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: