Ioanaconstantin's Blog

Martie 20, 2013

Lecția

Filed under: Uncategorized — ioanaconstantin @ 9:01 am

Dacă te-aș lega la ochi și te-aș pune să ajungi acasă de la o distanță oarecare cum te-ai descurca? Ai știi fiecare bordură, fiecare trecere de pietoni, ai știi fiecare pom unde e și fiecare denivelare? Sau te-ai împiedica de 100 de ori?

Mă întorceam de la cumpărături și eram la 3 minute de blocul meu când am văzut în fața mea un bătrân cu un băț care căuta o bordură de care spera că nu se va împiedica. Am trecut pe lângă el, dar loviturile bățului în beton îmi sunau în minte fără oprire așa că m-am întors ș-atunci m-a rugat să-l iau cu mine: „Oriunde mergeți dumneavoastră”. Avea un pantof albastru și unul negru, o haină de fâș largă și o sacoșă ruptă. Plângea și a continuat să plângă tot drumul. L-am întrebat unde trebuie să ajungă și insista doar să-l ajut puțin, oriunde merg eu e bine. L-am convins să-mi spună unde stă și am pornit împreună pe trotuar.

Mi-a povestit că a fost să plătească cablul că are un nepot care vine în vizită și vrea să se uite la tv. Mă întreb dacă tot vroia cablu de ce nu și-l plătea singur? Care e logica din spatele motivației de a-l pune pe un bătrân de 82 de ani orb să meargă jumate de oră pe jos doar ca să plătească o nenorocită de factură?

Cunoștea fiecare denivelare, fiecare bordură, știa fiecare trecere de pietoni și locul fiecărui pom. Cunoștea istoria clădirilor, a tresărit când a trecut un câine pe lângă el: „Ce-a fost asta? Un animal? Un câine?” Când i-am zis că a fost un câine a zâmbit și fața i s-a luminat. Soția i-a murit pe 1 martie și îl durea că n-a fost la îmormântare.

Mi-a spus că în drum spre firma de cablu a cazut, s-a împiedicat de o bordură despre care nu știa că e acolo. De fapt, nu era o bordură ci un Gigel inteligent care a uitat să acopere ceva după o lucrare.

A auzit râsetele copiilor de la o școală și a zâmbit din nou: „Aici e școala”. Mi-a povestit că are un magazin în colțul blocului de unde cumpără lapte și pâine…

Și tot drumul ăsta de fix 16 minute m-a învățat mai mult decât am trăit până acum. M-a șocat cum toată teama și durerea lui se transformaseră în curaj. Un curaj născut din lacrimi și suferință. Un curaj născut poate din resemnare, poate din durere… Un curaj care se prelingea cu bunătate spre noi.

Am tranversat împreună 3 treceri de pietoni și am trecut printr-o parcare. L-am lăsat aproape de bloc cu ochii în lacrimi și insistând că trebuie să-mi mulțumească cumva. S-a îndepărtat de mine încet și loviturile bățului în beton se auzeau ca un ecou pe o stradă unde toți mergeau în toate direcțiile, grăbiți și vorbind la telefonele lor scumpe, mergând spre job urile lor minunate, plini de griji. Pe o altă stradă cu siguranță nepotul lui alerga spre ceva grăbit… Dar sigur are nevoie de cablu și de un bunic care să-i plătească factura.

 

Martie 10, 2013

Strangers with memories

Filed under: Uncategorized — ioanaconstantin @ 3:56 pm

We are not friends anymore. We are strangers with memories.

Suntem străini cu amintiri. Unele sunt frumoase, altele urâte, dar uneori e tot ce rămâne în urmă. După fiecare etapă încheiată ajungem să avem o colecție de amintiri cu străini care ne-au fost prieteni. După fiecare etapă impusă deja de regulile societăților în care trăim, firește.

Cred mai de grabă în priteniile născute în mijlocul etapelor, între oameni care nu funcționează după aceleași vise și în niciun caz nu se află în aceeași etapă a vieții. Cumva atunci când interesele seamănă prieteniile scârțâie.

Cu toții ne-am făcut prieteni la grădiniță, în școala generală, la liceu sau în facultate. Cu câți din oamenii cu care eram atunci cei mai buni prieteni mai avem astăzi vreo legătură? În cazuri fericite cu 1 sau 2, în cazurile cele mai dese cu niciunul.

 

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.