Ioanaconstantin's Blog

Octombrie 31, 2010

Scurt tratat despre prietenie

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 4:35 pm
Tags: , , , ,

‘Vor exista mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara.” – Gabriel Garcia Marquez 

Se spune că famlia o primești și nu ți-o alegi însă prietenii ți-i alegi. Și atunci, oare de ce sunt mai mari dezamăgirile când vine vorba de prieteni? Cumva eu cred că nu suntem cu adevărat dezamăgiți de ei ci de noi pentru că noi am ales să ne punem toată încrederea în ei.

”Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane.” – Octavian Paler

Nu cred în ciorba reîncălzită în nicio relație interumană. Și asta fiindcă în mintea mea verbul a dezamăgi are formă de plural când vine vorba de substantive. Iar o primă dezamăgire este doar preludiul celor care vor urma.

Adevărul e că de fapt am obosit să găsesc motive pentru răceala unor oameni pe care îi consideram prieteni. Am stat am filosofat și am ajuns la concluzia că nu poți obliga pe nimeni să îți fie prieten. Îl poți mitui cu o cafea să stea și să te asculte agonizând, îl poți păcăli cu o ieșire la film să te plângi de cât de tristă e viața ta, te poate mitui la rândul său să rămâi noaptea până târziu și să îl asculți cum suferă din iubire, din ură… sau din pur narcisism… dar asta nu înseamnă că vă leagă o frumoasă poveste de prietenie.

Am acceptat asta, vreau să cred că am înțeles… și toată detașarea cu care vorbesc e doar cenzurarea sentimentului de pură decepție pe care îl am. Dar în viață esențial e să învățăm să iertăm, să uităm și să acceptăm. Iar apoi să privim de la balcon viața cu răceală…

poza de aici

 

Anunțuri

Trecutul la trecut

Filed under: personal — ioanaconstantin @ 6:58 am
Tags: , , , , , ,

Uneori miroase a trecut. În diminețile în care aburul frigului se declină pe geam miroase a amintiri trecute dintr-un trecut pierdut prin noianul de ceasuri care s-au mai și defectat între timp.

Cumva vine iarna și brusc încep mirosurile trecutului să se concretizeze în imagini cu oameni dragi alături de care am împărțit trecutul. Pozele arată oameni care acum ni se par ciudați căci viața nu a fost tocmai blândă cu ei. Un flash, un colaj de imagini și mirosuri….

Cozonac, lămâie, zăpadă, omul de zăpadă, stelele prinse parcă cu lipici lichid de cer, frunzele arămii prinse în buchete în vaza din sufragerie… și toate astea au fost. Acum… doar frâne pe străzi părăsite, doar rugi indiscrete, doar haine noi și vorbe dure…. acum doar trecutul din buzunare ne mai amintește că e probabil să fi fost de fapt altcineva cândva. Cine suntem azi?

Azi… dureri indiscrete, refulări, refugii, frustrări, oameni ce ne-au fost prieteni și astăzi au rămas doar simple cunoștiințe.

Cum vor fi anii noștrii viitori?

(Bunicului… melodia)

Poza de aici

Octombrie 29, 2010

Rețete, rețete

Filed under: gânduri — ioanaconstantin @ 1:41 pm
Tags: , , , , , ,

Când m-am apucat prima dată de făcut clătite aveam vreo 3 cărți de rețete culinare deschise, telefonul pe difuzor și pe bunica la celălalt capăt al firului.  Așa e cu bucătăria. În viață regulile de reușită sunt altele și oricât ne-am strădui să îi forțăm  pe cei de lângă noi să ne spună cum au reușit o să strângem o listă lungă de oameni care ne spun că totul a fost noroc pur.

Eu chiar cred că marile lucruri pe care le facem țin de o conjunctură favorabilă. Evident că ceea ce urmează este legat de cât de muncitor, de pasionat dar si de cât de tenace ești. Dar a urma rețeta unuia sau a altuia nu e ca la bucătărie.

Cu toții vreme rețete: de bucătărie, de slăbit, de îngrășat, de lăsat de fumat, de coafuri impecabile, de stil, de reușită. Însă uităm că cea mai reușită rețetă o deținem  noi. Asta dacă ne-am oferi acele ore de liniște în care să fim noi cu noi la o cafea.

Cunosc oameni pe care îi dau afară din camerele lor revistele glossy. Știu pe dinafară poveștile de viață ale altora dar se plâng că lor nu le reușește nimic. Am prietene care investesc bani grei în creme, farduri și haine. Vor să arate ca fetele din reviste și nu pricep deloc că fetele alea de pe coperți nu arată așa în realitate. N-au înțeles încă ce minuni face photoshopul.

Octombrie 16, 2010

Insula din 120.000 de sticle reciclate

Filed under: social — ioanaconstantin @ 9:58 am
Tags: , , ,

Stirile din weekend sunt putine si cel adesea sunt mondenitati dar am gasit si o altfel de stire pe care am scris-o cu multa curiozitate pe www.renne.ro. E vorba despre ecologie si oameni care inca mai tin la natura. Noi am putea invata macar sa reciclam selectiv…. ma gandesc.

Un britanic si-a construit propriul paradis din 120.000 de peturi reciclate. Insula se afla in regiunea mexicana Calcun si are o casa, 2 iazuri, plaja si o cascada alimentata la energie solara.  Articolul integral il puteti citi in revista renne http://renne.ro/social/un-britanic-si-a-construit-propria-insula-din-sticle-reciclate/.

Ma intreb cate insule ar putea construi din peturile aruncate de romani?

Octombrie 7, 2010

Regele a murit! Trăiască regele! (Scurt tratat despre… actualitate)

Pornind de la sintagma atât de cunoscută în istoria universală:” Regele a murit! Trăiască regele!”, putem construi mai departe puțin exagerat ( dar cine mai poate cântări ce e exagerat și ce mai e în limitele bunului simț):’ ‘Presa de calitate a murit! Trăiască presa ce ne-a rămas!”.

Manualele de jurnalism scrise de oameni care au crezut cu tărie într-o presă liberă și care își respectă consumatorii ne arată la nivel teoretic că printre funcțiile presei se află și cea educativă. Element complet uitat de cei care au inventat tabloidizarea din patria noastră (parcă așa de numea această Românie?).

Dar poate că mai înainte a fost mondenul, miliardarii și fătucile care se plictisiseră prin culisele orașelor de prin spațiul carpato-danubiano-pontic. Din momentul în care s-a dat liber la sâni, botox, celebritate, playaback etc. presa de calitate s-a afundat în falimentul financiar iar mințile consumatorilor de media în falimentul educației, culturii, bunului simț, decenței. Ce poate fi mai penibil decât niște fete care își prezintă colecția de rochițe, poșetele, pantofii, pisicile, cățeii, profilele de facebook, aventurile de o noapte de prin toate bordelurile sau de prin nu știu ce conac? Și toate în prime-time. (Ce pierdere de repere și de valori, ar spune Oana Pellea… dar jumătate din tinerii de azi ar întreba cine e doamna asta? A pozat în Max, Playboy, Cancan..?).

Mi-a povestit o vecina de vreo 21 ani de la țară cum a văzut la televizor că o anume Adelina  a lui Vârciu negocia la un ziar un material contrafăcut (în care urma să se prefacă împreună cu domnul respectiv că se vor recăsători ) o sumă de 1.500 de euro. M-a întrebat dacă ar putea fi real. Și mi-a mărturisit că părinții ei ar fi dispuși să o ajute să încerce și ea o așa celebritate prin orașul lui Bucur. Vrea să își pună silicoane. Punct. Mie îmi dă cu virgulă…însă.

Desigur, între timp sunt în deces și toți cei care militau pentru altceva… pentru că a milita împotriva vulgarității e ca și cum ai încerca să te sinucizi.

În naivitatea mea cred așa: calitatea oricărui act al nostru încetează în momentul în care ne cunoaștem prea puțin identitatea, disprețuim respectul, bunul simț, decența, normele, naturalețea și ne hazardăm să ne găsim propriile modele într-o lume colorată de haine scumpe, machiaje execesive, idile, amantlâcuri, bârfe. Și mai cred că pentru aceia care încă se ghidează după elemente etice și firești devine deprimant, trist, aproape povară, să trăiască într-o lume al cărei sens nu există.

Acum, e drept că, nu e așa de grav că expunerea tuturor acestor personaje în toată mijloacele mass-media a devenit un element acut… mai grav e că niște oameni care se cheamă jurnaliști au dărâmată o piramidă a valorilor… Au dărămat-o de-a dreptul, nu doar au întors-o invers. Cine oare va mai avea timp să o reclădească? Cine dintre noi toți mai are competența asta? Căci, fenomenul e  general și nu ține doar de tabloide… până și politica se face la fel: discuții interminabile despre poșetele doamnei Udrea, despre șuvița lui Băsescu, despre amantele lui Bogdan Olteanul, despre cravata nu mai știu cui, despre mașinile lui Mazăre… în vreme ce realitățile noastre sunt…așa departe.

Suntem oripilați… dar stăm și ne uităm… n-am avea cum să nu o facem… avem circ peste tot. Doar circ… pâine s-a scumpit!

 

sursa foto: de aici

 

Octombrie 3, 2010

Povești din tren

Filed under: social — ioanaconstantin @ 4:21 pm
Tags: , , , , , ,

Merg  cu trenul de când eram doar un ghemotoc în brațele bunicilor și aproape că știu cu ochii închiși fiecare părticică din priveliștile pe care ruta Craiova-București le poate arunca în ochii noștri înfometați de verde. S-au schimbat multe dar păstrez în memorie imaginile din trecut… imaginile care erau mult mai curate, mai clare si mai naturale (asta dacă natura mai e naturală). S-a schimbat și Oltul… dintr-o mare de apă într-o plajă ciudată cu bancuri de nisip și cu din ce în ce mai puțini pescari. Un singur lucru a rămas constant: oamenii. Și ei pot fi împărțiți cu ușurință în două-trei categorii esențiale: vorbăreții, gălăgioșii/mitocanii și oamenii care stau și ascultă, cărând cu ei povești triste, amare, uneori prea dureroase.

În ultima mea călătorie am întâlnit un bătrân care ar putea cu ușurință să câștige orice concurs de fizică, matematică, filosofie, sport, literatură sau istorie. Are 70 și ceva de ani și a fost campion național la box…. a lucrat pentru japonezi pe vrea comuniștilor dar a făcut și vreo 2 ani de închisoare pentru că i-a vorbit de rău pe ruși dar și pe Ceaușești.  A locuit câțiva ani în Franța, Belgia, Italia și Japonia. Face probleme de fizică din revista de fizică… așa pentru plăcerea artei și pentru a nu-și ieși din mână. Nu e vreun domn sofisticat, îmbrăcat în costum… are diabet, e îmbrăcat în haine rupte, murdare, care emană un miros greu de suportat, are un  baston din lemn și o sacoșă murdară… dar e resemnat… trăiește prin trecutul pe care l-a avut, are o demnitate extremă… nu cere nici milă și nici nu i se pare că pensia pe care o are e mică… ba chiar consideră că aproape 1.000 de lei e mult.

Îl enervează doar că trenurile au început să aibă întârzieri de mai bine de 45 de minute. Și motivul pentru asta aș vrea să-l cunosc și eu… Sau mai exact dragă CFR-ule… de ce trebuie eu să îmi pierd aproape o oră din viața mea pentru că tu nu respecți programul?

Am senzația că oamenii de valoare sunt ” ajutați” să se piardă cât mai repede în țara asta. Și avem deja o tradiție în a ne uita campionii și bătrânii. Păcat.

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.