de 15 ani pentru eternitate

Ș.,

(lui Ș., copilul  bolnav de Sindromul Down care a schimbat viziunea mea despre viață, despre tristețe și despre lupta cu existența… )

Aici e toamnă…chiar dacă soarele izbește cu putere în luna lui iulie…. sufletul e zgribulit și durerea taie inima precum măcelarul șunca. E stare de durere, de frustrare, de ură… de strigăt spre cer… și dorință de fugă, dor de alte locuri în care să fie mai bine… mai liniște… în casă acum e iad… și bunica se luptă să ajungă în rai…. sau poate Domnul a fost bun cu ea și a ajuns deja…

Închei scurt anul ăsta… sunt obosită, debusolată, tristă și singură… atât de singură încât aud scârțâitul trecutului pe geamuri… și câtă teamă de viitor…

La mulți ani, suflete drag! pentru 15 ani și pentru eternitate

De prin țară adunate

*Opinia publică nu este de regulă constantă, uniformă și omogenă. Dar în România studiile arată că din 1992 încoace românii au aceeași părere despre mersul lucrurilor în frumoasa țară: că mergem în direcția greșită. Din păcate e adevărat… dar eu tot mai cred, în naivitatea mea, că atâta vreme cât fiecare dintre noi va sta și va privi  cu dezolvare la peisajul din jur lucrurile nu se vor schimba.

**Reportaj la știri: Un român prinde porumbei spre a-i mânca. Reacția oficialităților: porumbeii nu au fost examinați, s-ar putea să fie periculoși! … Asta e singura reacție? Trist!

***Articol în ziar: Mâine e cel mai mare miting din ultimii ani în București. Și mâine vin minerii… Oare cine i-a chemat? Și… chiar așa de data asta ce mai vor?.. Pentru că din câte știu, cei mai mulți protestatari nu sunt studenți!…

**** Tristețea mea: ne pierdem și ultima fărâmă de democrație… eu una simt că nu mă mai pot exprima liber. Nu am opinii comune cu marea masă și nu am energie să prind pietrele ce se vor arunca. Prefer tăcerea sau exprimarea subtilă.

A început să plouă… ne va spăla oare păcatele?