În fiecare vară îmi amintesc că oamenii de la țară sunt minunați, decenți și demni în marea lor majoritate dar au un defect prea mare: bârfesc sau judecă (habar nu am care dintre cele două cuvinte e cel mai corect). De la haine, la păr, până la felul cum te-ai închinat duminica la slujbă… nimic nu pare să le scape.
Problema e că eu nu sunt genul de persoană care se dă de ceasul morții după aparențe.. așa că am ajuns la bunici la cimitir in pantaloni de trening si maieu. Evident că omisesem că nu durerea mea, nu oboseala, nu lipsa de importanță pe care o dau hainelor si aparențelor sunt esențiale ci bârfa celor 3-4 femei care așteptau începerea slujbei și care se îmbrăcaseră în cele mai alese haine.
Iertați-mă, va rog, fiindcă eu, în lumea mea, credeam că hainele dacă sunt curate e suficient… se pare că trebuie să fie și cele mai bune… iar semnul de închinăciune să fie o mătanie….
Să moară capra vecinului? Să moară!
