‘‘Vor exista mereu oameni care te vor răni, așa că trebuie să-ți păstrezi încrederea și doar să ai mai multa grijă în cine ai incredere și a doua oara.” – Gabriel Garcia Marquez
Se spune că famlia o primești și nu ți-o alegi însă prietenii ți-i alegi. Și atunci, oare de ce sunt mai mari dezamăgirile când vine vorba de prieteni? Cumva eu cred că nu suntem cu adevărat dezamăgiți de ei ci de noi pentru că noi am ales să ne punem toată încrederea în ei.
”Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane.” – Octavian Paler
Nu cred în ciorba reîncălzită în nicio relație interumană. Și asta fiindcă în mintea mea verbul a dezamăgi are formă de plural când vine vorba de substantive. Iar o primă dezamăgire este doar preludiul celor care vor urma.
Adevărul e că de fapt am obosit să găsesc motive pentru răceala unor oameni pe care îi consideram prieteni. Am stat am filosofat și am ajuns la concluzia că nu poți obliga pe nimeni să îți fie prieten. Îl poți mitui cu o cafea să stea și să te asculte agonizând, îl poți păcăli cu o ieșire la film să te plângi de cât de tristă e viața ta, te poate mitui la rândul său să rămâi noaptea până târziu și să îl asculți cum suferă din iubire, din ură… sau din pur narcisism… dar asta nu înseamnă că vă leagă o frumoasă poveste de prietenie.
Am acceptat asta, vreau să cred că am înțeles… și toată detașarea cu care vorbesc e doar cenzurarea sentimentului de pură decepție pe care îl am. Dar în viață esențial e să învățăm să iertăm, să uităm și să acceptăm. Iar apoi să privim de la balcon viața cu răceală…
poza de aici
