Etape arse

Când eram mici ne doream să avem vreo 25 de ani, mașină, casă și serviciu. Când am schimbat prefixul visam la copilărie și la lipsa de griji. În loc de bucuria fiecărui an, ne bucuram în secret de cum vom fi peste decenii. Uitam că atunci vom avea mai multe riduri decât vise împlinite, mai puține realizări decât figurile din plastelină pe care le făceam la grădiniță.

Oamenii din jurul nostru cu care am copilărit s-au pierdut și ei în noianul vieții, sunt mai grăbiți, mai irascibili, mai posesivi.

Ne sunăm doar dacă avem nevoie și ne invidiem.

Timpul, cumva, ne trăiește, ne înghite pe toți… asta dacă nu știm să-l trăim noi.